Strigăt

     
       Am ajuns să urăsc fiinţa umană din ce în ce mai mult. Ştiu.....e imoral, neortodox şi mă denigrez pe mine ca persoană făcând asta, dar parcă e mai sănătos aşa. Omul a fost creat ca să trăiască în couniune cu semenii săi. Omul nu poate trăi decât intr-o societate spun sociologii, iar când primește o palmă peste un obraz trebuie să îl întoarcă și pe celălalt spun preoții, dar parcă pe zi ce trece mă identific tot mai puțin cu aceste valori.
       Dragă omenire te urăsc din tot sufletul și te iubesc in același timp "cu milă și cu teamă"!
                               Iar apele sunt din ce in ce mai tulburi........

Ești în lumină sau în umbră?

Acum ceva vreme, am ajuns la o concluzie: Cunoșterea este lumină.
Cu cât ești mai aproape de lumină, cu atât umbra din spatele tău e mai mare. Făcând o analogie, am putea spune că: cu cât știm mai multe, cu atât mai multe avem de aflat. De aici rezultă faptul că oricât de multe am cunoaște, orizontul vai fi veșnic prea larg pentru cât poate vedea omul. Iar așa cum navigatul pe mare, spre orizont, este mai primejdios decât privitul mării de pe uscat, așa și omul este mai fericit când cunoaște mai puține, decât atunci când se chinuie să afle mai multe!
Și pentru ca nota mea subiectivă să atingă punctul maxim: Cum poți să cunoști mai multe, decât prin capturarea luminii si păstrarea ei pentru o eterninate?.....respectiv prin fotografie.

Convorbiri 2

Şi drăcuşorul mic de pe umărul stâng zice:
- Hei hei hei.......
-Da știu! Afară ninge dar zăpada nu mai e neagră. Am împrumutat o galeată  cu praf de Rai de  la  sfântul Petru și am făcut-o albă.
-Albă zici.....și sângele de pe troatuarele murdare cu ce îl vei șterge?
-Care?...ce?....sânge?
-Tu nu știi....nu știi nimic. Orice fărâmă de Rai adusă pe pământ este urmată de praful negru......al.......
-Ce praf? Ce negru? Al cui?....drăcușorule?.....unde ești?

Convorbiri

Şi drăcuşorul mic de pe umărul stâng zice:
        - Hei hei hei....... afară ninge..... dar zăpada nu e albă........ e neagră! Ai înnegrit-o tu cu ochii tăi intunecați, cu ei ai ucis zâmbete de copii.
        -Eu? ......dar eu nu am ucis nimic, până și muștele mi se par simpatice...
Și drăcușorul mic de pe umărul stâng a plecat. Dar fiorul ce l-a lăsat în urma lui încă persistă.....

Exerciţiu

Îţi propun un exerciţiu: așteaptă să vină noaptea,  izolează-te într-o camera în care ai o oglindă, închide geamurile, încuie ușa de la cameră, închide becul, oprește orice dispozitiv care funcționează pe bază de curent, dezbracă-te de haine, așează-te în fața oglinzii și privește-te în ochii.

E înfiorator nu?

Da, este. Dar nu pentru că întâlnești  în oglindă un demon satanic sau pentru că ai halucinații și vezi tot felul de umbre și siluete. NU. Demonul suntem noi.

Doamna mea dirigintă avea dreptate! Atunci când analizezi un om și faptele sale, începi să-i reproșezi  greșelile tale făcute de el. Fapt care este neplăcut pentru persoana respectivă, dar și pentru tine. Dar când tu te analizezi pe tine, iar subconștientul tău începe sa-i facă reproșuri conștientului, când tu vezi în tine greșelile tale... este un sentiment care nu poate fi descris sau comparat cu nimic deoarece este unic. Atunci este momentul când omul se simte și este într-un iad interior.

Atunci se ridică o voce din tine  și spune: -Cum poți  tu să judeci lumea din jurul tău, când nici măcar pe mine nu mă cunoști? ....Cum?

În acel moment te va năpădi o rușine care nu te va mai lăsa să iți privești chipul în oglindă, ți se vor inunda ochii cu lacrimi și îțî va pieri glasul. Vei sta în genunchi, cu capul plecat,  apăsat de povara propriilor gânduri.

Da, pentru că tu ești cel mai bun prieten al tău și cel mai de temut dușman pe care îl ai. Unicul responsabil pentru ce ți s-a întâmplat și va urma să ți se întâmple.

Partea bună a acestui exercițiu este finalul care va veni odată cu răsăritul soarelui  trezindu-te din somnul în care te-au indus stările prin care ai trecut noaptea, datorită consumului mare de energie.

 Învață să te cunoști!